URÂCIÚNE, urâciuni, s. f. 1. Ființă cu înfățișare respingătoare; monstru, pocitanie, pocitură. 2. (Înv. și reg.) Urâțenie (1). [Var.: uriciúne s. f.] – Urî + suf. -ciune.
URÂCIÚNE s. 1. v. urâțenie. 2. v. monstru.
URÂCIÚNE s. v. animozitate, discordie, duș-mănie, învrăjbire, ostilitate pornire, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie.
Urâciune ≠ frumusețe
urâciúne s. f., g.-d. art. urâciúnii; pl. urâciúni
URÂCIÚNE ~i f. Ființă urâtă, cu exterior respingător; smârdoare. [G.-D. urâciunii] /a (se) urî + suf. ~ciune