UNGHI, unghiuri, s. n. 1. Figură formată din două semidrepte care pleacă din același punct. Unghi drept. ♦ Parte a unui obiect care formează un unghi (1). 2. Colț, ungher (1). ◊ Expr. În (sau prin, din) toate unghiurile = (de) pretutindeni, în (sau prin, din) toate părțile. 3. Fig. Punct de vedere. – Lat. *anglus (= angulus).
UNGHI s. 1. (GEOM.) unghi obtuz = (înv.) unghi tâmpit. 2. colț, cotlon, ungher, (reg.) corn, cot, (Olt. și Transilv.) ungheț. (Într-un ~ al odăii.) 3. v. poziție. 4. v. judecie.
únghi (-iuri), s. n. – 1. Figură geometrică formată din două semidrepte care pleacă din același punct. – 2. Colț, ungher. – Var. înv. înghiu. Lat. angŭlus (Densusianu, Hlr., 106; Pușcariu 1817; REW 465; cf. împotrivă Graur, BL, V, 88), cf. fr., prov., cat. angle, it. angolo. Schimb de inițială ca în umbla (după Schuchardt, ZRPh., XLI, 254, prin contaminare cu gr. ὄγϰος), cf. sard. ungrone (Wagner 116). Der. din sl. ąglŭ (Conev 76; Graur) nu este mai credibilă din punct de vedere fonetic. – Der. ungher (var. înv. ungheriu), s. n. (colț), din lat. angŭlārĭus (Tiktin; după Pușcariu 1817 și REW 464, din lat. angŭlāre); unghiular, adj., după fr. angulaire.
unghi s. n., pl. únghiuri
UNGHI ~iuri n. 1) Figură geometrică formată din două semidrepte care pleacă din același punct. ◊ ~ facial unghi format de două drepte care pleacă de la baza nasului, una spre partea superioară a frunții, alta spre deschizătura urechii. 2) Loc unde se întretaie două laturi sau două suprafețe; colț. ◊ ~ de vedere felul cum înțelege cineva o chestiune; punct de vedere. /lat. angulus
UNGHI TÂMPÍT s. v. unghi obtuz.