UITÚC, -Ă, uituci, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care uită ușor, care are memorie slabă, uitător; p. ext. distrat, zăpăcit. – Uita + suf. -uc.
UITÚC adj. (rar) uităcios. (Om ~.)
uitúc adj. m., pl. uitúci; f. sg. uitúcă, pl. uitúce
UITÚC ~că (~ci, ~ce) și substantival Care uită repede; care are memorie slabă. /a uita + suf. ~uc