UGUÍRE, uguiri, s. f. Faptul de a ugui; gângurire, uguit. – V. ugui.
UGUÍRE s. v. gângurit.
uguíre s. f., g.-d. art. uguírii; pl. uguíri
UGUÍ, pers. 3 úguie, vb. IV. Intranz. (Despre porumbei și turturele) A scoate sunete caracteristice speciei; a gânguri (2). – Onomatopee.
A UGUÍ pers. 3 úguie intranz. (despre porumbei și turturele) A scoate sunete molcome, prelungi și repetate, caracteristice speciei; a face „u-gu-gu”; a gurlui; a turui. /Onomat.
UGUÍ vb. v. gânguri.
uguí (-úi, -ít), vb. – A gînguri porumbelul sau turturelul. Creație expresivă, cf. gunguri, gîgîi și uhu, interj. (imită glasul cucuvelei).
uguí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. úguie, imperf. 3 sg. uguiá