TÚRLĂ, turle, s. f. 1. Construcție de formă cilindrică sau prismatică poligonală, de înălțime relativ mare, care face parte din complexul arhitectural al bisericilor, înălțându-se deasupra acoperișului. 2. Construcție de lemn, de metal etc. așezată deasupra gurii unei sonde, care servește ca element de sprijin pentru manevrarea unor piese grele, de dimensiuni mari, în cursul forajului sau exploatării sondei. – Din ngr. túrla.
TÚRLĂ s. (IND.) turn de sondă.
túrlă (-le), s. f. – 1. Tun. – 2. Clopotniță. – Var. înv. trulă. Ngr. τροῦλλα, ngr. τοῦρλα (Cihac, II, 708; REW 8949).
túrlă s. f., g.-d. art. túrlei; pl. túrle
TÚRLĂ ~e f. 1) Element arhitectonic în formă de cilindru sau de prismă, cu vârf ascuțit, care încununează acoperișul unor clădiri (în special, al bisericilor). 2) tehn. Construcție amenajată deasupra unei guri de sondă care servește ca element de sprijin în procesul operațiilor de forare și de extragere. /ngr. túrla