TURCÍRE, turciri, s. f. Acțiunea de a (se) turci. – V. turci.
turcíre s. f., g.-d. art. turcírii; pl. turcíri
TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc.
A SE TURCÍ mă ~ésc intranz. A adopta limba, cultura și obiceiurile turcilor; a deveni asemănător cu turcii. /Din turc
A TURCÍ, turcésc tranz. A face să se turcească. /Din turc
TURCI s. v. păpădie.
TURCÍ vb. (înv. și pop.) a se păgâni.
TURCÍ vb. v. ameți, chercheli, îmbăta, tur-menta.
turcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 sg. și pl. turceáscă