TURCÉSC, -EÁSCĂ, turcești, adj. Care aparține Turciei sau populației ei, privitor la Turcia sau la populația ei; turc (2). ◊ Cafea turcească = băutură preparată dintr-o pulbere fină obținută din boabe de cafea prăjite și măcinate, fiartă în apă cu adaos de zahăr. ◊ Expr. (A fi) ca o (sau cu obraz de) babă turcească, se spune despre bărbații spâni și cu zbârcituri pe față. – Turc + suf. -esc.
TURCÉSC adj. turc, (ir.) osman, osmanic, osmanlâu, osmănesc, otoman, otomanicesc, otomănesc, păgân, păgânesc.
turcésc adj. m., f. turceáscă; pl. m. și f. turcéști
TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc.
A SE TURCÍ mă ~ésc intranz. A adopta limba, cultura și obiceiurile turcilor; a deveni asemănător cu turcii. /Din turc
A TURCÍ, turcésc tranz. A face să se turcească. /Din turc
TURCÉSC ~eáscă (~éști) Care este caracteristic pentru turci; propriu turcilor. ◊ Cafea ~ească băutură preparată din cafea măcinată fin și fiartă în apă cu zahăr. /turc. + suf. ~esc
MAZĂRE-TURCEÁSCĂ s. v. năut.
MĂTURĂ-TURCEÁSCĂ s. v. năfurică.
MINTĂ-TURCEÁSCĂ s. v. melisă, roiniță.
TURCI s. v. păpădie.
TURCÍ vb. (înv. și pop.) a se păgâni.
TURCÍ vb. v. ameți, chercheli, îmbăta, tur-menta.
turcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 sg. și pl. turceáscă