TROIENÍRE, troieniri, s. f. Acțiunea de a (se) troieni; înzăpezire. [Pr.: tro-ie-] – V. troieni.
TROIENÍRE s. 1. v. înzăpezire. 2. v. viscolire.
troieníre s. f., g.-d. art. troienírii; pl. troieníri
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1.
A SE TROIENÍ mă ~ésc intranz. (despre vehicule sau călători) A se împotmoli în zăpadă; a se înzăpezi. /Din troian
A TROIENÍ ~ésc tranz. 1) (drumuri sau terenuri) A acoperi cu troiene; a nămeți; a înzăpezi. 2) fig. A acoperi, îngrămădind ceva în cantitați mari deasupra. /Din troian
TROIENÍ vb. 1. v. înzăpezi. 2. v. viscoli.
troiení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 sg. și pl. troieneáscă; ger. troienínd; part. troienít