TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers. și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti.TRĂSNÍ2 vb. IV v. trosni.TRĂSNÍ vb. 1. (MET.) a detuna, (reg.) a săgeta, a tuna. (Afară plouă și ~; a ~ un copac.) 2. v. bubui.TRĂSNÍ vb. v. aliena, ameți, apuca, cășuna, chercheli, îmbăta, înnebuni, năzări, sminti, țicni, turmenta, veni.trăsní (-nésc, -ít), vb. – 1. A detuna, a produce trăsnete. – 2. A pocni, a exploda. – 3. A lovi, a descărca, a izbi. – 4. A-i trece subit prin minte. – Mr. triznés, trizniri. Sl. trĕsniti, var. de la trĕsnąti „a percuta” (Cihac, II, 419; Conev 87), cf. sb., cr., slov. tresnuti „a trăsni”. – Der. trăsnet,
s. n. (descărcare electrică în atmosferă, explozie, bubuitură); trasnaie (var. trăsneală), s. f. (idee ciudată; pandalie; Arg., furt prin efracție); trăsnit, adj. (atins de trăsnet; lovit, fulgerat; aiurit, nebun, amețit); trăsnitor, adj. (fulminant; s. m., Arg., hoț); paratrăsnet, s. n. (instalație împotriva trăsnetelor; Arg., tramvai), format după fr. paratonnere.trăsní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăsnésc, 3 sg. trăsnéște, imperf. 3 sg. trăsneá; conj. prez. 3 sg. și pl. trăsneáscăA SE TRĂSNÍ mă ~ésc intranz. pop. fam. 1) A pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a se sminti; a se țicni; a înnebuni; a se aliena; a se scrânti. 2) A se ameți de băutură. /sl. tresnontiA TRĂSNÍ ~ésc 1. intranz. 1) A se produce un trăsnet (în urma unei descărcări electrice în atmosferă); a detuna. ◊ A-i ~ ceva prin cap a-i veni pe neașteptate o idee (năstrușnică). 2) A produce un zgomot puternic; a detuna; a bubui. 3) fig. (despre persoane) A-și descărca mânia strigând. 4) (despre arme de foc) A se descărca cu zgomot; a bubui; a detuna. 2. tranz. 1) pop. A face să se trăsnească. 2) (ființe, lucruri) A lovi trăsnetul; a detuna; a fulgera. 3) A supune unei lovituri puternice; a izbi cu putere. ◊ A-l ~ pe cineva prin minte a-i veni o idee neașteptată. /sl. trĕsnonti