TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta ca un trântor (2); a lenevi. – Din trântor.
TRÂNTORÍ, trântoresc, vb. IV. 1. Tranz. A distruge trântorii unui stup. 2. Intranz. A sta ca un trântor, a lenevi. – Din trântor.
TRÂNTORÍ vb. v. lenevi, trândăvi.
trântorí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântorésc, imperf. 3 sg. trântoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. trântoreáscă
TRẤNTOR, trântori, s. m. 1. Masculul albinei. 2. Epitet dat unui bărbat care nu vrea să lucreze și trăiește din munca altora. – Cf. sl. trontŭ.
A TRÂNTORÍ ~ésc rar 1. intranz. A fi trântor. 2. tranz. (trântorii unui stup) A da afară din stup, nimicind. /Din trântor
TRÂNTOR ~i m. 1) Bărbătușul albinei. 2) fig. Bărbat care nu vrea să muncească și trăiește pe socoteala altora. /sl. trontu
TRÂNTOR adj., s. 1. adj., s. v. leneș. 2. s. (ENTOM.) (prin Mold.) lăutar. (Albină lucrătoare și ~.)
TRÂNTOR-DE-CÁI s. v. musca-calului.
A trântori ≠ a lucra, a munci, a se trudi
Trântor ≠ muncitor, truditor
trîntór (-ri), s. m. – 1. Masculul albinei. – 2. Parazit, leneș. Sl. trątŭ „bondar” (Cihac, II, 422; Byhan 340; Tiktin), cf. sb. trut, pol. trąd „trîntor”. – Der. trîntori, vb. (a distruge trîntorii dintr-un stup).
trântor s. m., pl. trântori