TÓRIU s. n. Element chimic radioactiv, cu aspect asemănător cu cel al platinei, folosit la fabricarea sitelor pentru lămpile de iluminat cu gaz aerian, pentru activarea filamentelor tuburilor electronice, drept combustibil nuclear etc. – Din fr. thorium.
TÓRIU n. Metal radioactiv, alb-cenușiu, folosit în tehnica și energetica nucleară. /fr. thorium
TÓRIU s.n. Metal radioactiv de culoare cenușie-închisă, întrebuințat la fabricarea sitelor pentru lămpile care luminează cu gaz aerian, pentru activarea filamentelor tuburilor electronice etc. [Pron. -riu, scris și thoriu. / fr. thorium].
TÓRIU s. n. metal radioactiv nefisionabil, din grupa actinidelor, cenușiu, greu fuzibil, ductil. ( fr. thorium)
tóriu s. n. [-riu pron, -riu], art. tóriul; simb. Th
TÓRIU (‹ fr. {i}; {s} n. pr. Thor) s. n. Element radioactiv (Th; nr. at. 90, m. at. 232,038) din grupa actinoidelor. Este un metal cenușiu, greu, ductil. Se găsește în natură în monazit, în torit și torianit. În combinații este tetravalent. T. natural este primul element al seriei radioactive naturale a toriului. Utilizat la fabricarea sitelor pentru lămpile de iluminat cu gaz aerian, pentru activarea filamentelor tuburilor electronice etc. Prin bombardarea lui neutroni se obține izotopul de masă atomică 233 al uraniului, întrebuințat drept combustibil nuclear. A fost descoperit de J.J. Berzelius în 1828.