TOCĂNÍT, tocănituri, s. n. Faptul de a tocăni. – V. tocăni.
TOCĂNÍT s. v. bătaie, bocăneală, bocănire, bocănit, bocănitură, ciocăneală, ciocă-nire, ciocănit, ciocănitură.
tocănít s. n.
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.
A TOCĂNÍ ~ésc intranz. A lovi repetat (cu un obiect în ceva tare), producând un zgomot specific. /toc + suf. ~ăni
TOCĂNÍT ~uri n. 1) v. A TOCĂNI. 2) Zgomot produs de un obiect sau de o ființă care tocănește. /v. a tocăni
TOCĂNÍ vb. v. bate, bocăni, bodogăni, cicăli, ciocăni, dăscăli, jegoși, mărunți, mânji, murdări, păta, plictisi, pocăni, sâcâi, toca.
tocăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. tocăneáscă