TÓBĂ, tobe, s. f. 1. Instrument muzical de percuție, format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă câte o membrană de piele, care, lovită (cu două baghete), produce sunete. ◊ Expr. A bate toba = a) a bate ritmic cu degetele într-un obiect (din nervozitate sau din nerăbdare); b) (fam.) a avea accese de tuse, a tuși; c) (fam.) a divulga un secret, a lansa tot felul de știri. A bate toba (la urechea) surdului = a vorbi cuiva degeaba, a sfătui pe cineva zadarnic, a nu fi ascultat. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pântecele (sau spinarea) tobă = a bate zdravăn (pe cineva). A fi (sau a ieși) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat. A umbla cu toba sau a-i bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică. 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol. ◊ Tobă de eșapament = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. ♦ Organ de mașină folosit pentru transmiterea unei forțe de tracțiune prin intermediul unui cablu sau al unui lanț. ♦ Cutie metalică de formă rotundă sau dreptunghiulară, în care se bobinează filmul pentru unele aparate de proiecție. 3. Mezel preparat din bucățele de carne, de slănină, de măruntaie etc. introduse în membrana care formează stomacul porcului. 4. (La jocul de cărți) Caro. [Var.: (înv. și pop.) dóbă s. f.] – Din magh. dob.
TÓBĂ s. I. 1. (MUZ.) darabană, (rar) tambur, (înv. și reg.) baraban, barabancă, (înv.) tâmpină. (Bate ~.) 2. (TEHN.) tambur. II. (prin Ban. și sud-vestul Transilv.) șfarcă. (Mezelul numit ~.) III. caro. (~ la cărțile de joc.)
TÓBĂ s. v. batoză, cuptor, timpan, treierătoare.
tóbă (-be), s. f. – 1. Tambur. – 2. Culoare la jocul de cărți. – 3. Un tip de salam. – Var. Mold., Trans. dobă (și der.). Mag. dob (Tiktin; Gáldi, 89 și 150). – Der. tobaș, s. m. (Trans., toboșar), din mag. dobos, dublet al lui toboș, s. m. (tort), cf. sb. doboš „tartă”. Este bg. toba care pare că provine din rom. (Capidan, Raporturile, 234).
tóbă s. f., g.-d. art. tóbei; pl. tóbe
TÓBĂ ~e f. 1) Instrument muzical de percuție, constând dintr-un cilindru gol pe dinăuntru, acoperit la ambele capete cu câte o membrană de piele întinsă, care, prin lovire, produce sunete înfundate. ◊ A bate ~a a) a lovi ritmic cu degetele în ceva, fiind iritat sau lipsit de răbdare; b) a răspândi o știre; a divulga un secret. A fi ~ de carte (sau de învățătură) a poseda multe cunoștințe. A se face ~ a mânca pe săturate. A vinde (averea cuiva) cu ~a a vinde la mezat. 2) Piesă cilindrică, goală în interior, folosită în tehnică; tambur. ~ pentru cablu. ◊ ~ de eșapament piesă la motoarele cu ardere internă care amortizează zgomotul produs în timpul evacuării gazelor de ardere. 3) Mezel preparat din carne de porc, măruntaie și slănină, puse în pielea stomacului, care se fierbe și se presează. 4) pop. (la jocul de cărți) Semn distinctiv având forma unui romb de culoare roșie; caro. 5) Carte de joc marcată cu acest semn. /ung. dob