TIMÍD, -Ă, timizi, -de, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Lipsit de îndrăzneală, de încredere în sine; sfios, rușinos; (despre însușirile sau acțiunile oamenilor) care dovedește, trădează o astfel de fire. – Din fr. timide, lat. timidus.
TIMÍD, -Ă adj. Lipsit de îndrăzneală; lipsit de încredere în sine; sfios, rușinos. ♦ (fig.) Delicat, plăpând. [Pl. -izi, -ide. / fr. timide, cf. lat. timidus].
TIMÍD, -Ă I. adj., s. m. f. (om) lipsit de îndrăzneală, de încredere în sine; sfios, rușinos. II. adj. (fig.) modest (2). ◊ (adv.) cu timiditate. ( fr. timide, lat. timidus)
TIMÍD adj. rușinos, sfiicios, sfios, (rar) sfielnic, (reg.) obraznic, obrăzat, pâșin, (înv.) sfieț. (Ce copil ~!)
TIMÍD adj. v. modest.
Timid ≠ dezghețat
timíd adj. m., pl. timízi; f. sg. timídă, pl. timíde
TIMÍD ~ dă (~ zi, ~ de) 1) (despre persoane) Care manifestă lipsă de îndrăzneală; sfios; rușinos. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă lipsă de siguranță și curaj; fără siguranță și curaj. Protest ~. /lat. timidus, fr. timide