TIHNÍ, pers. 3 tihnește, vb. IV. Intranz. A se bucura (în liniște) de ceva; a-i cădea bine, a-i prii ceva. [Var.: (pop.) ticní vb. IV] – Din sl. tihnonti.
TIHNÍ vb. a-i prii. (Nu i-a ~ acolo.)
tihní (-nésc, -ít), vb. – 1. A se bucura de odihnă, a sta liniștit. – 2. A se simți bine, a profita de ceva, a-i conveni. – Var. Mold. ticni, Trans. tigni (și var.). Rezultat din confuzia sl. tichnąti „a fi odihnit” cu sl. tekniti „a se simți bine” (Cihac, II, 409). Se conjugă numai la pers. III; cu primul sens, se folosește aproape exclusiv participiul tihnit. – Der. tihnă, s. f. (liniște, odihnă, repaus), postverbal; tihneală, s. f. (pace, liniște); netihnă, s. f. (neliniște).
tihní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tihnésc, 3 sg. tihnéște, imperf. 3 sg. tihneá; conj. prez. 3 sg. și pl. tihneáscă
A TIHNÍ pers. 3 ~éște intranz. pop. (construit cu dativul) A fi de folos; a prii. Odihna la mare îi ~ește. /sl. tihnonti