TENCUÍRE, tencuiri, s. f. Tencuit1. – V. tencui.TENCUÍRE s. v. tencuit.tencuíre s. f., g.-d. art. tencuírii; pl. tencuíriTENCUÍ, tencuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un zid sau un tavan cu tencuială. – Din ucr. tyn’kuvaty.A TENCUÍ ~iésc 1. tranz. (pereți, tavane etc.) A acoperi cu tencuială. 2. intranz. A efectua lucrări de tencuială; a face tencuială. /ucr. tyn’kuvatyTENCUÍ vb. (CONSTR.) (reg.) a malterezi, (Ban.) a drișcui, (Transilv. și Ban.) a măltări, (Maram.) a măltărui, (Transilv.) a văcăli. (A ~ un perete.)
TENCUÍ vb. v. lipi, murui, spoi, vărui.tencuí (-uésc, -ít), vb. – A acoperi zidul cu un strat de mortar. – Var. înv. tincui. Germ. tünchen „a albi” prin intermediul pol. tynkowac (Cihac, II, 407; Tiktin). – Der. tencuială, s. f. (strat de mortar); tencuitor, s. m. (meseriaș care tencuiește).tencuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tencuiésc, imperf. 3 sg. tencuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. tencuiáscă