TEMPO

TÉMPO s. n. 1. Viteză, iuțeală cu care se execută o piesă muzicală, conform conținutului și caracterului ei. ♦ Ritm, cadență. 2. (Lingv.) Viteză de succesiune a silabelor cuvintelor în cursul vorbirii; ritm al vorbirii. – Din it., fr. tempo.TÉMPO n. 1) muz. Viteză de executare a unei lucrări. 2) Viteză de desfășurare a unei acțiuni; ritm. 3) lingv. Viteză de pronunțare a cuvintelor în timpul vorbirii; ritm al vorbirii. [Art. tempóul; Acc. și témpoul] / it., fr. tempoTÉMPO s.n. 1. Mișcare, grad de rapiditate cu care trebuie cântată o piesă muzicală. ♦ Ritm, cadență. 2. (Lingv.) Viteză de succesiune a silabelor cuvintelor în cursul vorbirii; ritm al vorbirii. // adv. A tempo (muz.; ca indicație de execuție) = revenind la mișcarea de la început. [Art. tempóul

. / it., fr. tempo].TÉMPO I. s. n. grad de rapiditate cu care trebuie executată o lucrare muzicală; mișcare, ritm, cadență. II. adv. (muz.) a ~ = revenind la mișcarea de la început. ( it., fr. tempo)témpo s. n., art. témpoul; pl. témpouriTÉMPO s. 1. (MUZ.) mișcare, (înv.) moviment. 2. cadență, ritm. (Merge într-un ~ susținut.)témpo s. n., art. tempóul/témpoulA TÉMPO loc. adv. (Muz.; ca indicație de execuție) În tact, în mișcarea prescrisă. [ it. a tempo].A TÉMPO loc. adv. (muz.) (revenind) la același tempo (de mai înainte). ( it. a tempo)a témpo loc. adv.IL TEMPO È UN GALANTUOMO (it.) timpul e un om de treabă – Deviza lui Mazarin: relevă importanța timpului în soluționarea lucrurilor. V. și Chronos gar eumares theos.