tăuní, tăunésc, vb. IV (reg.) a hoinări.
TĂÚN, tăuni, s. m. Nume generic dat unor insecte diptere asemănătoare cu muștele, de culoare brună, cu pete gălbui pe pântece, ale căror femele înțeapă vitele și omul pentru a se hrăni cu sângele lor, transmițând totodată boli virotice și bacteriene. ♦ Expr. A fugi ca tăunul cu paiul = a fugi foarte repede. [Var.: tăúne s. m.] – Lat. *tabo, -onis (= tabanus).
TĂÚNE s. m. v. tăun.
TĂÚN ~i m. Insectă dipteră hematofagă de mărimea și forma unei muște, care înțeapă omul și animalele, sugându-le sângele și transmițându-le boli virotice și microbiene. /lat. tabo, ~onis
TĂÚN s. (ENTOM.; Tabanus bovinus) (înv. și reg.) sclepț, streche, bondar, bonzar, bonzălău, muscă-de-bâzdărat, muscă-mărhască, muscă-oarbă, muscă-tăună.
TĂÚN s. v. bărzăun, gărgăun, musca-calului.
tăún (-ni), s. m. – Trîntor (Tabanus bovinus). – Var. tăune. Mr. tăun, megl. tăun. Lat. tăbānus, prin intermediul unei forme vulgare *tăbǒnem (Diez, I, 406; Pușcariu 1720; REW 8507; Tiktin; Meyer-Lübke, Dacor., III, 643; Graur, BL, V, 114) sau mai probabil direct din forma clasică, printr-un intermediar *tăîn, modificat ca *înăîntru › înăuntru.
tăún s. m., pl. tăúni