TĂBUIEȚ

TĂBUIÉȚ, tăbuiețe, s. n. Tăbâltoc. – Ucr. tobolec’.TĂBUIÉȚ s. v. față, învelitoare, săculeț, săcușor.

tăbuiéț2 adj. m. (reg. și fam.) scurt și gros (ca un tăbuieț).