TĂBĂCITÓR, -OÁRE, tăbăcitori, -oare, adj. Care are proprietatea de a tăbăci; argăsitor. ♦ (Substantivat, n.) Butoi în care se ține argăseala. – Tăbăci + suf. –tor.
TĂBĂCITÓR adj. argăsitor. (Substanțe ~oare.)
tăbăcitór adj. m., pl. tăbăcitóri; f. sg. și pl. tăbăcitoáre
tăbăcitór s. n., pl. tăbăcitoáre
TĂBĂCITÓR¹ ~oáre (~óri, ~oáre) (despre substanțe) Care are proprietatea de a tăbăci pieile. /a tăbăci + suf. ~tor
TĂBĂCITÓR² ~oáre n. pop. Butoi pentru păstrarea dubelii. /a tăbăci + suf. ~tor