SUSPINÁRE, suspinări, s. f. Faptul de a suspina; suspin (1, 2), suspinat. – V. suspina.
SUSPINÁRE s. v. oftat.
suspináre s. f., g.-d. art. suspinării; pl. suspinări
SUSPINÁ, suspín, vb. I. Intranz. 1. A scoate suspine (1); a ofta (adânc sau din greu). 2. A plânge cu suspine (2). 3. A dori foarte mult, a tânji după ceva. – Lat. suspirare.
A SUSPINÁ suspín intranz. 1) A scoate suspine; a ofta. 2) A plânge cu suspine. /lat. suspirare
SUSPINÁ vb. v. ofta.
suspiná (-n, -át), vb. – A ofta din greu. – Mr. suschir(are). Lat. suspῑrāre (Pușcariu 1704; REW 8489), cf. it. sospirare, prov. sospirar, fr. soupirer. De uz cvasi general, e cuvînt rar în SV (ALR, I, 85). – Der. suspin, s. n. (oftat, suspinare), deverbal, poate anterior rom., cf. it. sospiro, logud. suspiru, prov. sospir, fr. soupir, cat. suspir; suspinător, s. m. (adorator, pretendent).
suspiná vb., ind. prez. 1 sg. suspín, 3 sg. și pl. suspínă