STRICNEÁ, stricnele, s. f. (Reg.) Cuțit cu o limbă specială, folosit pentru a lăsa sânge animalelor bolnave; p. restr. limba acestui cuțit. [Var.: stricneálă s. f.] – Stricni1 + suf. -ea.STRICNEÁ s. (reg.) sâmcea. (Cu ~ua sunt sângerate vitele umflate.)stricneá s. f., art. stricneáua, g.-d. art. stricnélei; pl. stricnéleSTRICNÍ1, stricnesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A cresta, a înțepa cu stricneaua un animal bolnav, pentru a-i lua sânge. ♦ A plesni pe cineva cu biciul (până dă sângele). 2. A spinteca peștele pentru a-l curăța. – Din sl. strŭknonti.STRICNÍ2, stricnesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga, a răcni. – Et. nec.A STRICNÍ ~ésc tranz. reg. 1) (animale) A cresta cu stricneaua (pentru a lăsa să curgă sângele rău). 2) (pești) A deschide printr-o tăietură lungă și adâncă (pentru a scoate măruntaiele). 3) fig.
A lovi puternic cu biciul (până la sânge); a șfichiui. /ucr. striknuti, rus. streknutiSTRICNEÁ ~éle f. reg. Cuțit cu o lamă specială, cu care se lasă să curgă sângele animalelor bolnave. /a stricni + suf. ~eaSTRICNÍ vb. v. sângera.stricní (-nésc, -ít), vb. – 1. A sîngera, a lua sînge de la un animal. – 2. A înțepa, a împunge. – 3. (Banat) A zgudui. – 4. A striga, a răcni. Sl. strŭknąti „a înțepa” (Tiktin). – Der. stricnea (var. stricneală), s. f. (trocar, cuțit special pentru a lăsa sînge la cai); stricnitură, s. f. (împunsătură; înjunghietură, înțepătură).stricní (a cresta, a striga) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnésc, imperf. 3 sg. stricneá; conj. prez. 3 sg. și pl. stricneáscă