STRĂPÚNGE, străpung, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunséi, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere).
STRĂPÚNGE vb. 1. v. pătrunde. 2. v. găuri. 3. (înv.) a proidi. (I-a ~ inima.) 4. a sparge. (A ~ frontul.)
STRĂPÚNGE vb. v. iscodi, scruta.
străpúnge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns
A STRĂPÚNGE străpúng tranz. 1) (de- spre obiecte cu vârf ascuțit) A răzbate dintr-o parte în alta. 2) (despre persoane) A supune unei acțiuni de spargere până în partea opusă (cu ajutorul unui obiect ascuțit). 3) fig. (spații, medii etc.) A străbate cu greu (de la un capăt la altul). /lat. extrapungere