STRĂFULGERÁRE, străfulgerări, s. f. Faptul de a străfulgera. – V. străfulgera.
STRĂFULGERÁRE s. v. sclipire.
STRĂFULGERÁRE s. v. fulger.
străfulgeráre s. f., g.-d. art. străfulgerării; pl. străfulgerări
STRĂFULGERÁ, pers. 3 străfúlgeră, vb. I. 1. Intranz. A luci, a sclipi (ca un fulger). 2. Intranz. Fig. (Despre un gând, o idee) A-i veni cuiva pe neașteptate sau a-i trece deodată (ca un fulger) prin minte. 3. Tranz. A lovi pe cineva sau ceva pe neașteptate. 4. Tranz. Fig. A străbate cu mare iuțeală. – Stră- + fulgera.
A STRĂFULGERÁ străfúlgeră 1. tranz. 1) A străbate repede și pe neașteptate (ca fulgerul). Pasărea străfulgeră văzduhul. 2) (gânduri, idei etc.) A trece repede prin minte. L-a ~at un gând. 2. intranz. (despre lumini) A luci ca un fulger; a scăpăra. /stră- + a fulgera
STRĂFULGERÁ vb. v. sclipi.
străfulgerá vb., ind. prez. 1 sg. străfúlger, 3 sg. și pl. străfúlgeră