STRĂBUNÍC, -Ă, străbunici, -ce, s. m. și f. 1. Străbun (2). 2. Strămoș (1). – Stră- + bunic.STRĂBUNÍC s. 1. străbun, strămoș, (înv.) proto-părinte. (Datini de la ~ii noștri.)
2. răzbunic, (rar) răzbun. (Un ~ de-al tatei.)străbuníc s. m., pl. străbuníci STRĂBUNÍC ~ci m. Tată al bunicului sau al bunicii în raport cu strănepoții. /stră- + bunic