STÍVĂ, stive, s. f. Mulțime de obiecte de același fel (și cu aceleași dimensiuni), așezate ordonat unele peste altele, pentru a forma o grămadă; grămadă de obiecte astfel formată. – Din ngr. stivás.
STÍVĂ s.f. (Mar.) Magazie, loc pe o navă unde este așezată încărcătura. [ it. stiva].
STÍVĂ s. f. 1. magazie, loc pe o navă unde este așezată încărcătura. 2. (mar.) cală. ( it. stiva)
STÍVĂ s. v. cală, hambar.
stívă (-ve), s. f. – Grămadă de obiecte ordonate. It. (ven.) stiva, prin intermediere orientală, cf. ngr. στοίβα, bg. stiva. – Der. stiva, vb. (a face stive); stivaj, s. n. (operație de încărcare a unei nave), din it. stivaggio.
stívă s. f., g.-d. art. stívei; pl. stíve
STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă.
STÍVĂ ~e f. Grămadă în care elementele constitutive sunt așezate ordonat unele peste altele. O ~ de lemne. /ngr. stiva, it. stive
STIVÁ vb. I. tr. (Mar.) A așeza încărcătura unei nave în stivă. [ it. stivare].
STIVÁ vb. tr. a așeza mărfurile din magazia unei nave în stivă. ( it. stivare)
STIVÁ vb. v. stivui.
stivá vb., ind. prez. 1 sg. stivéz, 3 sg. și pl. stiveáză