STAȚIONÁT¹ s. n. Staționare. [Pr.: -ți-o-] – V. staționa.
STAȚIONÁT², -Ă, staționați, -te, adj. Care staționează. [Pr.: -ți-o-] – V. staționa.
STAȚIONÁT s.n. Staționare. [Pron. -ți-o-. / staționa].
STAȚIONÁT s. oprire, staționare. (Loc de ~; ~ul în fața spitalului este oprit.)
staționát s. n. (sil. -ți-o-)
staționát adj. m. (sil. -ți-o-), pl. staționáți; f. sg. staționátă, pl. staționáte
STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, trenuri, nave etc.) A sta câtva timp într-un loc (de pe traseu), așteptând suirea și coborârea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc., p. ext. (despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationner.
A STAȚIONÁ ~éz intranz. 1) (despre vehicule, nave etc.) A se opri din mers pentru câtva timp (pentru încărcare sau descărcare). 2) (despre motoare, mașini de lucru etc.) A fi în stare de repaus; a se afla în inactivitate; a nu funcționa; a stagna. 3) (despre nivelul apelor) A se menține neschimbat. /fr. stationner
STAȚIONÁ vb. I. intr. A sta (într-o stație), a se opri câtva timp într-un loc. [Pron. -ți-o-. / fr. stationner, it. stazionare].
STAȚIONÁ vb. intr. (despre vehicule) a opri, a sta într-o stație (1); (p. ext.; despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. ( fr. stationner)
STAȚIONÁ vb. 1. a se opri. (Nu e voie să ~ în fața spitalului.) 2. a sta. (Mașinile ~ în fața casei.)
A staționa ≠ a se mișca
staționá vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. staționéz, 3 sg. și pl. staționeáză