SPERJÚR, -Ă, (1) sperjuri, -e, s. m. și f., (2) sperjururi, s. n. 1. S. m. și f. Persoană care jură fals sau care își calcă jurământul. 2. S. n. (Rar) Faptul de a-și călca jurământul; nesocotire a unui jurământ făcut; jurământ fals făcut în fața justiției (și pedepsit de lege). – Din it. spergiuro (după jura).
SPERJÚR s.n. (Rar) Faptul de a-și călca jurământul; jurământ fals făcut în fața justiției. // s.m. și f. Cel care jură fals sau care își calcă jurământul. [ it. spergiuro].
SPERJÚR, -Ă I. s. m. f. cel care jură fals sau care își calcă jurământul II. s. n. faptul de a-și călca jurământul. ( it. spergiuro)
SPERJÚR s. (JUR.) jurământ fals, jurământ mincinos. (Condamnat pentru ~.)
sperjúr (-ră), adj. – Care calcă un jurămînt. It. spergiuro. – Der. perjur, s. n. (jurămînt fals).
sperjúr (persoană) s. m., pl. sperjúri
sperjúr (jurământ fals) s. n., pl. sperjúruri
SPERJÚR1 rar Jurământ fals făcut în fața justiției. /it. spergiuro
SPERJÚR2 ~ă (~i, ~e) m. și f. rar Persoană care depune un jurământ fals sau care își încalcă jurământul. /it. spergiuro