SPÂRCUÍRE, spârcuiri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) spârcui și rezultatul ei. – V. spârcui.spârcuíre s. f., g.-d. art. spârcuírii; pl. spârcuíriSPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua f******e în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui
] – Spârc + suf. -ui.A SPÂRCUÍ ~iésc tranz. înv. A rupe în bucăți (cu mâinile, dinții, colții, ghearele etc.); a sfâșia; a sfârteca. /spârc + suf. ~uiSPÂRCUÍ vb. v. împrăștia, risipi, sfârteca, sfâșia, spulbera, vântura.spârcuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. spârcuiáscă