SILEÁF, sileafuri, s. n. (Turcism înv.) Brâu lat în care se purtau înfipte diferite arme. [Var.: sileáh, seleáf s. n.] – Din tc. silâh „armă”.sileáf (-furi), s. n. – Brîu, centiron pe care se înfigeau arme. – Var. seleaf, sileg, sileah.
Mr. șileahe, megl. sileafi. Tc. (arab.) silah (Șeineanu, II, 321), cf. ngr. σιλάχι, alb., bg. siljah. – Der. silihtar, s. m. (dregător turc, purtătorul spadei sultanului), din tc. silihdar (Șeineanu, III, 109), cf. ngr. σιλιϰτάρης.sileáf s. n. (sil. -leaf), pl. sileáfuri