SFINȚIȘÓR, sfințișori, s. m. 1. (Ir.) Diminutiv al lui sfânt (II 2). 2. (Reg.; la pl.) Mucenici (2). – Sfânt + suf. -ișor.
SFINȚIȘÓR s. (BIS.) 1. sfântuleț, (pop.) sântuleț. 2. (mai ales la pl.) mucenic.
SFINȚIȘÓR s. v. opt.
sfințișór s. m., pl. sfințișóri