SEMNIFICÁȚIE, semnificații, s. f. 1. Conținut semantic al unui cuvânt; înțeles, sens, accepție. ♦ (În semiotică) Funcție a semnelor de a reprezenta ceva independent de ele; denotație. ♦ Valoare simbolică a unui lucru; înțeles, noimă, tâlc. 2. Însemnătate, importanță, valoare (a unui fapt, a unui obiect etc.). [Var.: semnificațiúne s. f.] – Din fr. signification (după semn).
SEMNIFICÁȚIE s.f. 1. Înțeles, conținut semantic al unui cuvânt, al unui semn; sens, accepție; denotație. 2. Ceea ce lasă să se întrevadă ceva. 3. Însemnătatea, valoarea unui lucru. ♦ Mesaj (3). [Gen. -iei, var. semnificațiune s.f. / cf. fr. signification].
SEMNIFICÁȚIE s. f. 1. înțeles; conținut semantic al unui cuvânt, al unui semn; sens, accepție; denotație. 2. însemnătate, importanță, valoare a unui lucru. ◊ mesaj (3). (după fr. signification)
SEMNIFICÁȚIE s. 1. (LINGV.) accepție, conținut, însemnare, înțeles, sens, valoare, (rar) semantică, semantism, (înv.) noimă, simț, tâlc. (~ unui cuvânt.) 2. (SEMIOTICĂ) denotație. (~ și conotație.) 3. înțeles, rațiune, rost, sens, tâlc, (înv. și pop.) meșteșug, (pop.) noimă, (Mold. și Munt.) merchez, (înv.) tocmeală. (Ce ~ are această afirmație?) 4. înțeles, mesaj, sens, tâlc, (înv.) socoteală. (~ adâncă a unei poezii.) 5. sens, tâlc, (fig.) preț. (Iscat-am frumuseți și ~ii noi.) 6. importanță, însemnătate, sens, valoare, (fig.) preț. (ă actului Unirii.)
semnificáție s. f. (sil. –ți-e), art. semnificáția (sil. –ți-a), g.-d. art. semnificáției; pl. semnificáții, art. semnificáțiile (sil. -ți-i-)
SEMNIFICÁȚIE ~i f. 1) Conținut semantic al unui cuvânt al unei forme gramaticale sau al unei construcții; accepție. 2) Valoare simbolică a unui fapt sau a unui lucru. [G.-D. semnificației; Sil. -ți-e] /fr. signification