SEMĂNĂTÚRĂ, semănături, s. f. 1. Însămânțare. 2. (La pl.) Plante ieșite din sămânța semănată. 3. Loc, teren însămânțat. – Semăna1 + suf. -ătură.
SEMĂNĂTÚRĂ s. (AGRIC.) 1. însămânțare, însă-mânțat, semănare, semănat, (reg.) sămânțare. (Vremea ~ilor.) 2. (concr.) (reg.) semeniș. (~ile erau în pârgă.)
SEMĂNĂTÚRĂ s. v. afinitate, analogie, apropiere, asemănare, concordanță, corespondență, înrudire, potriveală, potrivire, similaritate, similitudine.
semănătúră s. f., g.-d. art. semănătúrii; pl. semănătúri
SEMĂNĂTÚRĂ ~i f. 1) mai ales la pl. Totalitate a plantelor răsărite din sămânța semănată. ~i de primăvară. ~i de toamnă. 2) Teren agricol semănat. /a semăna + suf. ~ătură
búha-semănătúrilor s. f.