SECȚIÚNE, secțiuni, s. f. 1. Faptul de a secționa; tăietură, despărțire; (concr.) porțiune tăiată în urma secționării; loc unde s-a făcut o secționare. 2. Suprafață rezultată prin intersecția unui corp solid cu o suprafață (plană sau curbă). ♦ Aria unei secțiuni (2). 3. (Tehn.) Schiță reprezentând suprafața determinată de intersecția unui plan (vertical sau orizontal) cu un sistem tehnic sau cu o piesă. 4. (Mat.) Intersecție a două mulțimi. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. section, lat. sectio, -onis.
SECȚIÚNE s.f. 1. Faptul de a secționa; tăietură (transversală) făcută într-un corp, într-un sistem tehnic etc.; locul unde s-a făcut această tăietură. ♦ Curbă obținută prin intersectarea unei suprafețe cu un plan. ♦ Suprafață care apare la întretăierea dintre un plan și un sistem tehnic sau natural. 2. Desen care reprezintă detaliile unui corp care se găsesc la suprafața obținută dacă s-ar tăia acel corp cu un plan. 3. (Mat.) Intersecție a două mulțimi. 4. V. secție. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. section, lat. sectio secare – a tăia].
SECȚIUNE s. f. 1. faptul de a secționa; tăietură într-un corp, sistem tehnic etc. ◊ curbă prin intersectarea unei suprafețe cu un plan. ◊ suprafață din întretăierea dintre un plan și un sistem tehnic sau natural. 2. desen, forma și dimensiunile unei secțiuni (1) printr-o construcție sau element de construcție, printr-o piesă, un corp etc. 3. (mat.) intersecție a două mulțimi. 4. (lingv.) locul de întâlnire al protezei cu apodoza într-o perioadă (2). ( fr. section, lat. sectio)
SECȚIÚNE s. 1. v. secționare. 2. v. bucată. 3. v. profil. 4. diviziune, parte. (Lucrarea are trei mari ~.)
secțiúne (tăietură, tehnică, matematică) s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. secțiúnii; pl. secțiúni
SECȚIÚNE ~i f. 1) Tăietură făcută într-un corp și locul unde s-a făcut această tăietură. 2) Porțiune căpătată în urma împărțirii unui spațiu. 3) Suprafață formată prin întretăierea unui corp cu un plan. ~ longitudinală. ~ transversală. ~ plană. [G.-D. secțiunii; Sil. -ți-u-] /fr. section, lat. sectio, ~onis