SCRÂȘNÍT1, scrâșnituri, s. n. Scrâșnire. – V. scrâșni.SCRÂȘNÍT2, -Ă, scrâșniți, -te, adj. Care își găsește expresia într-o scrâșnire, asemănător unei scrâșniri. – V. scrâșni.SCRÂȘNÍT s. 1. v. scrâșnet. 2. v. scârțâit.scrâșnít s. n., pl. scrâșníturiSCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV.] – Din bg. skărša, scr. scršiti.A SCRÂȘNÍ ~ésc intranz. 1) A-și contracta cu putere fălcile, frecând dinții de jos cu cei de sus și producând un scârțâit specific (ca manifestare a furiei sau durerii). 2) fig.
A articula sunetele printre dinți (de mânie sau de ură). 3) A produce un zgomot scârțâitor (ca rezultat al frecării sub presiune). Zăpada ~ește sub picioare. /sl. skružitati, bulg. skărša, sb. skršitiSCRÂȘNÍ vb. 1. (Mold. și Transilv.) a crâșca. (A ~ din dinți.) 2. a scârțâi. (Cheia ~ în broască).scrîșní (-nésc, -ít), vb. – A crișca, a scîrțîi. – Var. crîșni, (s)cîrșni. Megl. crăsnes, crăsniri. Creație expresivă, cf. (s)cîrșca, și sl. skružitati (Cihac, II, 329), bg. skrašna (Conev 91). Der. din sl. (cf. și Miklosich, Slaw. Elem., 45; Tiktin) este posibilă fără a fi o ipoteză necesară. Var. crîșni, este forma cea mai foolosită în limba vorbită (ALR, I, 89). – Der. scrîșnet, s. n. (scrîșnire).scrâșní vb., ind. prez. l sg. și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 sg. și pl. scrâșneáscă