SCOTOCÍRE, scotociri, s. f. Acțiunea de a (se) scotoci; căutare amănunțită, cercetare minuțioasă, scotoceală. – V. scotoci.
SCOTOCÍRE s. căutare, cotrobăială, cotrobăire, cotrobăit, scotoceală, scotocit.
scotocíre s. f., g.-d. art. scotocírii; pl. scotocíri
SCOTOCÍ, scotocésc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. – Et. nec.
A SCOTOCÍ ~ésc intranz. A răscoli peste tot, căutând cu râvnă; a cotrobăi; a scormoni; a scociorî. /a scoate + suf. ~oci
SCOTOCÍ vb. 1. v. căuta. 2. (rar) a se scobi, a se scurma. (Se ~ prin buzunare.)
SCOTOCÍ vb. v. ațâța, înteți, înviora, râcâi, scormoni, scurma.
scotocí (-césc, -ít), vb. – A scormoni, a scruta, a cerceta, a căuta. – Var. scoroci, scociori, scociorî. Creație expresivă, cf. cotroci, cotrobăi. Legătura cu sl. skutiti „a scormoni” (Cihac, II, 333), sau cu a scoate „a extrage” (Tiktin) nu este probabilă; trebuie să se pornească mai curînd de la cotroci cu s- expresiv, ca în (s)borși, (s)coroji etc. – Der. scotoceală, s. f. (căutare, cercetare); scotocitor, adj. (căutător, scormonitor).
scotocí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocésc, imperf. 3 sg. scotoceá; conj. prez. 3 sg. și pl. scotoceáscă