SĂCĂLÚȘ s. n. v. săcălaș.săcălúș, săcălúșuri și săcălúșe, s.m. 1. (înv.) tun mic, primitiv, cu tragere directă, folosit în evul mediu ca armă de luptă, iar apoi la parade; salvă de săcăluș. 2. (înv.) pușcă mică folosită în evul mediu. 3. (reg.) pușcă de joc (pentru copii). 4. (reg.) piuă mică cu chibrituri care produce explozie. 5. (reg.) praf de pușcă pus în țeavă. 6. (reg.) bucată groasă (sferică) de lemn sau dintr-un aliment. 7.
(reg.) bucată de lemn de care se priponesc vitele; pripon, țăruș. 8. (reg.) lemn care se pune cailor nărăvași în gură când se potcovesc.săcălúș (săcălúșe), s. n. – Tun mic. Var. săcălaș. Mag. szakallás, din sl. sokolŭ „tun” (Cihac, II, 322; Tiktin). Sec. XVII, înv.săcălúș s. n., pl. săcălúșe/săcălúșuriSĂCĂLÁȘ (SĂCĂLÚȘ) (‹ magh.) s. n. (În Ev. med. la români) Tun mic cu tragere directă.