SĂBIÚȚĂ, săbiuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui sabie; săbioară. 2. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de sabie și cu florile purpurii; gladiolă, săbioară (3) (Gladiolus imbricatus). [Pr.: -bi-u-] – Sabie + suf. -uță.SĂBIÚȚĂ s. 1. săbioară, (reg.) săbiușcă. (Sabie mică sau ~.) 2. (BOT.; Gladiolus imbricatus) (reg.) cocardău, cocoșică, rogoz, săbioară, săgeată, săgețea, secerele (pl.), spatarează, crin-vânăt, (Transilv.) coasă, (Ban.) seceruie, (Ban. și Transilv.) spetează. 3. (IHT.; Pelecus cultratus) sabie, sabiță, săbioară, (reg.) bărcie, săbicioară, săbiiță.SĂBIÚȚĂ s. v. cioc-întors,
gladiolă, năvodar.săbiúță s. f. (sil. -bi-u-), g.-d. art. săbiúței; pl. săbiúțeSĂBIÚȚĂ ~e f. (diminutiv de la sabie) Plantă erbacee decorativă, cu frunze lanceolate, cultivată pentru florile viu colorate, mari, dispuse în șir unilateral spre vârful tulpinii; gladiolă. [ Sil. -bi-u-] /sabie + suf. ~uțăSĂBIÚȚĂ (‹ sabie) s. f. 1. Săbiuță (1). 2. Sansevieria. 3. Plantă erbacee cu bulb, din familia iridaceelor, înaltă de 30-80 cm, cu frunze în formă de sabie și cu flori purpurii dispuse în racem (Gladiolus imbricatus). 4. (IHT.) Sabiță.