RÓDIU2 s. n. Element chimic, metal rar asemănător cu platina, care se găsește în natură împreună cu aceasta și care se întrebuințează aliat cu ea la confecționarea unor instrumente de laborator. – Din fr. rhodium.RÓDIU1, rodii, s. m. Arbust mediteranean ornamental, cu frunze lanceolate, cu flori roșii și fructe comestibile; rodier (Punica granatum). – Din rodie.RÓDIU s.n. Metal alb-argintiu din familia platinei, care se întrebuințează aliat cu aceasta la confecționarea instrumentelor de laborator. [ fr. rhodium].RÓDIU s. n. metal dur, maleabil și ductil, din familia platinei, la elaborarea unor aliaje. ( fr. rhodium)RÓDIU s. (BOT.; Punica granatum) (rar) rodier, rubin, (înv. și reg.) rodie.ródiu (ródii), s. m. – Granat (Punica granatum). Ngr. ροδία „granat”, ρόδι „granată” (Cihac, II, 693). – Der. rodie, s. f. (granată), cf. sl. rodije; rodier, s. m. (granat).ródiu (arbust) s. m. [-diu pron. -diu], art. ródiul; pl. ródii, art. ródiii (sil. -di-ii
)ródiu (element chimic) s. n. [-diu pron. -diu], art. ródiul; simb. RhRÓDIU1 n. Metal dur, ductil, maleabil, de culoare argintie-albăstrie, asemănător cu platina, întrebuințat în aliaje, la confecționarea instrumentelor de laborator și în medicină. /fr. rhodiumRÓDIU2 ~i m. Arbore exotic cu tulpina scundă, cu ramuri spinoase și cu frunze alungite, cu flori roșii-aprinse și cu fructe mari comestibile. /Din rodieRÓDIU1 (‹ fr. {i}; {s} gr. rhodon „trandafir”) s. n. Element chimic (Rh; nr. at. 45, m. at. 102,905) din familia metalelor platinice. De culoare alb-argintiu, asemănător cu platina, se folosește, împreună cu aceasta, la confecționarea instrumentelor de laborator. A fost descoperit (1803) de britanicul William H. Wollaston.RÓDIU2 (‹ rodie) s. m. Arbust ornamental, cu frunze invers alungit-lanceolate, pieloase, cu flori roșii și cu fructe mari (ca un măr), cu multe semințe acoperite de un înveliș cărnos, comestibil, suculent și roșiatic (Punica granatum). Răspândit în zona mediteraneană.