RESTANȚIÉR, -Ă, restanțieri, -e, adj. (Adesea substantivat) Care a rămas în urmă cu o lucrare, cu o plată etc. ♦ (Despre studenți) Care nu și-a trecut examenul la termenul fixat. [Pr.:-ți-er] – Restanță + suf. -ier.
RESTANȚIÉR, -Ă adj. (adesea s.) Rămas în urmă, în restanță (cu o lucrare, cu o plată, cu un examen etc.). [Pron. -ți-er. / restanță + -ier].
RESTANȚIÉR, -Ă adj., s. m. f. (cel) rămas în restanță (cu o lucrare, cu o plată, cu un examen etc.). ( restanță + -ier)
RESTANȚIÉR adj. (înv.) îndărătnic. (O persoană ~ la plată.)
restanțiér adj. m. (sil. -ți-er), pl. restanțiéri; f. sg. restanțiéră, pl. restanțiére
RESTANȚIÉR ~ă (~i, ~e) și substantival Care are o restanță; cu restanțe. [Sil. -ți-er] /restanță + suf. ~ier