RESPIRÁ, respír, vb. I. Intranz. 1. A introduce în plămâni, prin inspirație, aer și a da afară, prin expirație, bioxidul de carbon și vaporii de apă rezultați din arderile care au loc în organism; a răsufla. 2. Fig. A răspândi, a revărsa, a degaja. – Din fr. respirer, lat., it. respirare.RESPIRÁ vb. I. 1. intr., tr. A răsufla; a inhala aer în plămâni, a inspira. 2. intr. (Fig.) A-și reveni după o emoție, un efort; a se simți ușurat. 3. tr. (Fig.) A răspândi, a degaja. [P.i. respír. / fr. respirer, cf. lat. respirare].RESPIRÁ vb. I. intr., tr. a inspira aer din atmosferă și a-l expira din plămâni. II. intr. (fig.) a-și reveni după o emoție, un efort; a se simți ușurat. III. tr. (fig.) a răspândi, a degaja. ( fr. respirer
, lat. respirare)RESPIRÁ, respír, vb. I. Intranz. 1. A introduce în plămâni prin inspirație aer și a da afară prin expirație acidul carbonic și vaporii de apă rezultați din arderile care au loc în organism; a răsufla. ♦ Tranz. A inhala aer în plămâni; a inspira. 2. Fig. A răspândi, a revărsa, a degaja. De pretutindeni în opera sa respiră aerul de țară (CĂLINESCU). – Fr. respirer (lat. lit. respirare).RESPIRÁ vb. (FIZIOL.) a răsufla, (înv. și pop.) a sufla. (După atâta fugă, abia mai ~.)respirá vb. (sil. mf. -spi-), ind. prez. 1 sg. respír, 3 sg. și pl. respírăA RESPIRÁ respír intranz. 1) A inspira aer în plămâni și a-l expira în afară; a răsufla. 2) fig. A răspândi în jur; a degaja; a emana. /fr. respirer, lat. respirare