REOBÁZĂ, reobaze, s. f. Măsură a stării de e************e a unui nerv, mușchi etc., reprezentată de valoarea minimă a intensității stimulului natural sau artificial necesară pentru a provoca e*******a. [Pr.: re-o-] – Din fr. rhéobase.
REOBÁZĂ s.f. (Fiz.) Intensitate minimă a unui curent galvanic, capabil să producă e*******a unui țesut viu. [ fr. rhéobase, cf. gr. rheos – curent, basis – bază].
REOBÁZĂ s. f. intensitate minimă a unui curent galvanic, capabil să producă e*******a unui țesut viu. ( fr. rhéobase)
reobáză s. f. (sil. re-o-), g.-d. art. reobázei; pl. reobáze