RĂSUNÁRE, răsunări, s. f. (Rar) Acțiunea de a răsuna și rezultatul ei; sunet; zgomot. – V. răsuna.RĂSUNÁRE s. v. sunet.răsunáre s. f., g.-d. art. răsunării; pl. răsunăriRĂSUNÁ, pers. 3 răsúnă, vb. I. Intranz. 1. A produce un sunet în mod repetat și prelung, a suna tare, a se auzi până departe (sau de departe). 2. A se umple de sunete puternice; a vui. 3. Fig. A da impresia că se mai aude, deși v********e au încetat; a produce rezonanță în sufletul cuiva, a avea ecou în inima cuiva. – Lat. resonare.A RĂSUNÁ pers.
3 răsúnă intranz. 1) A se auzi sunând tare și prelung. Răsună valea de glasuri. 2) (despre o încăpere, un loc întins etc.) A se umple de sunete puternice și prelungite; a vui. Sala răsună de aplauze. 3) fig. (despre sunete, vorbe, strigăte etc.) A face impresia că se mai aude. /lat. resonareRĂSUNÁ vb. 1. a aui, a hăui, a hăuli, a hui, a vui, (fig.) a clocoti. (Valea ~ de glasurí.) 2. a răpăi, a vui. (Sala ~ de aplauze.) 3. v. suna.RĂSUNÁ vb. v. vibra.răsuná vb., ind. prez. 3 sg. și pl. răsúnă