RĂȘCHIÁT1, rășchiaturi, s. n. Rășchiere. [Pr.: -chi-at] – V. rășchia.
RĂȘCHIÁT2, -Ă, rășchiați, -te, adj. (Despre fire textile) Depănat pe rășchitor. ♦ Împrăștiat. [Pr.: -chi-at. – Var.: răschiát, -ă adj.] – V. rășchia.
RĂȘCHIÁT s. v. rășchiere.
rășchiát s. n. (sil. -chi-at), pl. rășchiáturi
RĂȘCHIÁ, rășchiez, vb. I. Tranz. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pr.: -chi-a] – Lat. *rasclare.
A RĂȘCHIÁ ~éz tranz. (fire textile) A depăna de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. /lat. rasclare
RĂȘCHIÁ vb. v. râcâi, scormoni, scurma.
rășchiá (rășchiéz, rășchiát), vb. – A depăna. – Var. rîșchia, pers. I rășchii. Bg. rasšivam „a descoase, a depăna”, de unde și megl. rășies „a depăna”; forma rom. este rezultatul unei disimilări din *răsșia, ca în cazul lui rășchira. Etimologiile propuse nu par probabile: din lat. *rasclāre (Pușcariu 1441; Tiktin; REW 7072; Candrea); din lat. *resticŭlāre, din resticŭla „funie” (Densusianu, GS, II, 320). – Der. rășchitor (var. rășchitoare, rîșchitor), s. n. (unealtă de depănat), pe care Pascu, I, 67, o derivă din lat. *re-ex-clāvātōrium.
rășchiá vb. (sil. -chi-a), ind. prez. 1 sg. rășchiéz, 3 sg. și pl. rășchiáză, 1 pl. rășchiém (sil. –chi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. rășchiéze; ger. rășchiínd (sil. -chi-ind)