RÂND, rânduri, s. n. 1. Șir (drept, aliniat, ordonat) de lucruri sau de ființe. ◊ Loc. adv. De-a rândul = a) unul după altul, fără întrerupere, în șir, neîntrerupt, continuu, consecutiv; b) de la un capăt la altul; pretutindeni. Pe rând = a) unul după altul, succesiv; b) de la unul la altul. Pe rând sau rând pe rând, rânduri-rânduri = treptat(-treptat), unul după altul. În primul rând = înainte de toate, mai ales. ◊ Expr. A fi în primele rânduri = a) a ocupa un loc de frunte într-un șir; b) a fi în fruntea unei activități. ♦ Haină (încheiată) la două rânduri = haină bărbătească cu două șiruri de nasturi, unul pentru a încheia și unul ca garnitură. ♦ Fiecare dintre șirurile orizontale de cuvinte formând o linie dreaptă într-un text scris sau tipărit. ◊ Expr. A citi printre rânduri = a pricepe (sau a se strădui să priceapă) și ceea ce nu se spune explicit într-un text scris. ♦ Șir de obiecte suprapus altuia. ♦ (Rar) Cat, etaj. 2. Locul cuvenit cuiva sau ocupat de cineva într-un șir sau în cadrul unei activități; momentul indicat pentru o activitate. ◊ Loc. adv. La rând = unul după altul, potrivit ordinii stabilite sau momentului indicat. Cu rândul = cu schimbul; alternativ. De rând = de serviciu. ◊ Expr. A lua pe cineva la (sau după) rând = a se ocupa de cineva conform ordinii stabilite sau cuvenite. A ține (sau a păstra) rândul = a respecta locul stabilit sau ordinea stabilită. A ține cuiva rândul = a păstra un loc pentru cineva lângă sine, într-un șir. A intra la rând = a începe să acționeze la momentul potrivit, după ordinea stabilită, în urma altora. (A fi) în rând cu cineva (sau în rândul cuiva) = (a fi) în categoria cuiva, alături de cineva; (a fi) pe aceeași treaptă, la același nivel. A lăsa (sau a ceda) cuiva rândul = a se retrage dintr-un loc sau dintr-o activitate, pentru a permite altuia să ocupe locul sau să acționeze. A fi (sau a veni) rândul cuiva sau a veni rândul (pentru ceva) = a sosi momentul potrivit pentru a se face un lucru. La rândul meu (sau tău, lui etc.) = a) atunci când este momentul potrivit pentru mine (sau tine, el etc.); în urma altora într-un șir; b) din partea mea (sau a ta, a lui etc.). A nu-și da rând = a lucra de zor, a fi neobosit; a se îmbulzi la treabă sau la vorbă. (Pop.) A nu-și putea da rând cu cineva = a nu o putea scoate la capăt cu cineva. A da rând la… = a ține seama de… Fără (de) rând = fără chibzuință, fără seamăn. 3. Cantitate, grup, număr care urmează după alte grupuri de același fel. ♦ Grup de obiecte care formează un tot, o serie și care se folosesc deodată. ◊ Un rând de case = un corp de case. ♦ (Precedat de numerale sau de adjective) Dată, oară. 4. Grup de persoane (sau de obiecte) care formează un tot omogen. 5. (Înv.) Categorie socială. ◊ Loc. adv. De rând = a) din popor, fără rang; b) lipsit de strălucire; comun, obișnuit; vulgar. 6. Obicei, rânduială, fel (de a fi, de a trăi); rost. ◊ Expr. A ști rândul = a ști rânduiala, a cunoaște rostul, mersul treburilor. (Reg.) Cum e rândul? = cum stau lucrurile? A umbla de rândul cuiva = a avea grijă de cineva, a purta de grijă cuiva. – Din sl. rendŭ.
RÂND s. 1. (înv. și pop.) șir, (livr. înv.) linie. (Un ~ dintr-un text.) 2. (MIL.) șir, (înv. și reg.) stroi. (Un ~ de ostași aliniați.) 3. v. convoi. 4. șir, șirag, (reg.) ord, șar, (înv.) rang. (Un ~ de plopi.) 5. (înv.) orânduială. (~ într-o succesiune.) 6. v. tagmă. 7. dată, (reg.) vers. (În trei ~uri am fost la el.) 8. serie. (Cloșca scoate un nou ~ de pui.)
RÂND s. v. cat, ciclu, datină, etaj, fel, m*********e, nivel, obicei, period, rânduială, tradiție, uz, uzanță.
rând s. n., pl. rânduri
RÂND ~uri n. 1) Grup de obiecte sau de ființe aranjate unele lângă altele în linie; șir. Un ~ de soldați aliniați. ◊ Pe ~ în ordine succesivă. ~ pe ~, ~uri-~uri unii după alții. În primul ~ înainte de toate; mai ales. Haină la două ~uri haină bărbătească cu două șiruri de nasturi. A fi în primele ~uri a) a ocupa locul din față într-un șir; b) a ocupa un loc de frunte într-un domeniu de activitate; a fi fruntaș. A strânge ~urile a se uni mai strâns; a se consolida. De ~ a) din popor; b) obișnuit; ordinar. 2) Serie de cuvinte care formează o linie orizontală într-un text; șir. ◊ A citi printre ~uri a pricepe și ceea ce nu se spune direct în text. 3) Loc sau moment stabilit în cadrul unei activități. ◊ La ~ potrivit unei ordini stabilite. Cu ~ul cu schimbul; alternativ. Fără ~ fără a respecta ordinea stabilită. A ține (sau a păstra) ~ul a respecta locul ori ordinea stabilită. La ~ul meu în ce mă privește. În mai multe ~uri de mai multe ori. 4) Succesiune de elemente omogene; șir; serie. ◊ A plânge cu zece ~uri de lacrimi a plânge foarte tare (de obicei pentru un lucru lipsit de importanță). 5) Ansamblu de obiecte care formează un complet. Un ~ de haine. 6) mai ales la pl. Grup de persoane aflate în anumite relații sau unite într-o organizație. În ~urile prietenilor. ◊ (A fi) în ~ cu oamenii (sau cu lumea) a fi la nivelul tuturor celorlalți. 7) înv. Mod de desfășurare a unei acțiuni; rânduială. ◊ A ști ~ul a cunoaște mersul lucrurilor. /sl. rendu
rînd (rấnduri), s. n. – 1. Șir, linie. – 2. Serie, grup. – 3. Ordine, în șir, dată. – 4. Ordine, clasă, categorie. – 5. Plebe, devălmășie. – 6. Regulă, normă, jalon. 7. M*********e. – 8. Temperament, tip. – 9. Pereche, serie de obiecte care formează un tot. – 10. Linie, șir de cuvinte. – 11. Strat. – De rînd, comun, vulgar. – De-a rîndul, în șir. Pe rînd, în ordine. Sl. rędŭ „ordine” (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 313; Byhan 329), cf. bg., alb. red, ngr. ἀράδα „rang”, mag. rend „ordine”. – Der. rîndui, vb. (a ordona; a determina, a stabili; a destina, a numi), din sl. ręditi, cf. orîndui; rîndaș, s. m. (tînăr, argat pentru treburile cele mai umile); rînduitor, s. m. (ordonator, organizator); rîndului, vb. (Maram., a ordona), din mag. rendelni (Candrea); rînduială, s. f. (ordine; așezare, stabiliment; normă; regulă; ritual, ceremonial); neorînduială, s. f. (dezordine).
de-a rândul loc. adv.