PÚSTNIC, -Ă, pustnici, -ce, s. m. și f. Călugăr izolat de lume, care duce o viață aspră; sihastru, schimnic, ascet, anahoret, eremit. ♦ Fig. Persoană care duce o viață retrasă și aspră. [Var.: púsnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. pustynĩnikŭ.
PÚSTNIC s. anahoret, ascet, eremit, schimnic, sihastru, (rar) schimonah, (înv.) aschitac, aschitean, monah, oselnic, schitnic. (~ul trăiește prin locuri pustii.)
pústnic s. m. (sil. mf. pust-), pl. pústnici
PÚSTNIC ~ci m. 1) Călugăr care s-a retras într-un loc ferit de lume ducându-și viața în post și rugăciuni; sihastru; schimnic; ascet. 2) fig. Persoană care duce o viață izolată și aspră. /sl. pustyniniku