PÚLBERE, pulberi, s. f. 1. Material solid care se prezintă sub forma unor particule fine; praf, pudră. ◊ Expr. A se face (praf și) pulbere sau a se alege (din cineva sau ceva) (praful și) pulberea (sau praf și pulbere) = a se distruge, a se nimici, a pieri. A ridica pe cineva din pulbere = a înălța pe cineva într-o situație foarte bună. A se ridica (sau a se scula) din pulbere = a evolua; a parveni, plecând de jos. A face pulberea praf = a nu face nici o ispravă. ♦ Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, care indică felul) Mulțime, puzderie. 2. Spec. (Înv.) Praf de pușcă. 3. Substanță explozivă care se prezintă în formă de firișoare sau de granule. – Lat. pulvis, -eris.
PÚLBERE s. 1. pudră. (O pulbere de făină acoperea totul, la moară.) 2. v. praf. 3. praf de pușcă, (pop.) iarbă(-de-pușcă), (înv. și reg.) silitră, (înv.) paler. (Pulbere folosită ca explozibil.)
PÚLBERE s. v. lamură, mulțime, polen, potop, puzderie, sumedenie.
púlbere (púlberi), s. f. – Praf. – Mr. pulbire. Lat. pŭlvĕrem (Pușcariu 1397; Candrea-Dens., 1458; REW 6842), cf. vegl. pulvro, it. polvere, prov. poldra, fr. poudre, sp. port. pólvora; dintr-o formă metatetizată *plŭvĕrem, alb. pljuhur, sard. piuer. – Der. pulberărie, s. f. (fabrică, depozit de muniții); împulbera, vb. (a se prăfui). Cf. spulbera.
púlbere s. f., g.-d. art. púlberii; pl. púlberi
PÚLBERE ~i f. 1) Material solid transformat în particule mici și fine; praf; pudră. ◊ A se face praf și ~ v. PRAF. 2) înv. Praf de pușcă. 3) fig. Mulțime de ființe sau de lucruri. 4) Substanță explozivă în formă de firișoare sau de granule. /lat. pulvis, ~eris