PROVENÍRE, proveniri, s. f. (Rar) Proveniență. – V. proveni.
PROVENÍRE s. v. naștere, obârșie, origine, proveniență.
proveníre s. f., g.-d. art. provenírii
PROVENÍ, provín, vb. IV. Intranz. A se trage, a lua naștere, a rezulta din ceva sau de undeva, a-și avea obârșia, originea, proveniența din… – Din fr. provenir.
A PROVENÍ provín intranz. 1) (despre persoane) A se trage dintr-un neam oarecare; a fi de o anumită origine; a-și avea obârșia; a coborî; a deriva. 2) (despre obiecte) A apărea ca urmare; a decurge. /fr. provenir
PROVENÍ vb. IV intr. A se trage, a rezulta din. [P.i. provín și (pop.) províu. / după fr. provenir].
PROVENÍ vb. intr. a se trage, a rezulta (din). ( fr. provenir)
PROVENÍ vb. 1. a purcede, (înv.) a proceda, (fig.) a izvorî. (~ dintr-un trecut îndepărtat.) 2. v. des-cinde. 3. a fi, a se trage. (De unde ~?) 4. a ieși, a se naște. (Ce ~ din pisică șoareci mănâncă.) 5. v. deriva. 6. v. decurge. 7. a deriva, a rezulta, (pop.) a se trage. (Multe consecințe ~ de aici.) 8. v. rezulta. 9. v. emana.
PROVENÍ vb. v. înapoia, întoarce, reveni, veni.
provení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. provín, imperf. 3 sg. proveneá; conj. prez. 3 sg. și pl. provínă