PROSLĂVÍRE, proslăviri, s. f. Acțiunea de a (se) proslăvi și rezultatul ei; preamărire, glorificare, adorare; laudă. – V. proslăvi.
PROSLĂVÍRE s. 1. v. glorificare. 2. v. preamărire. 3. v. glorie.
proslăvíre s. f. (sil. mf. -slă-), g.-d. art. proslăvírii; pl. proslăvíri
PROSLĂVÍ, proslăvesc, vb. IV. 1. Tranz. A ridica în slavă; a slăvi, a preamări, a glorifica. 2. Refl. (Înv. și reg.) A se simți, a-i merge bine, a fi mulțumit, satisfăcut; a se odihni în voie; a se răsfăța. – Din sl. proslaviti.
A PROSLĂVÍ ~ésc tranz. A ridica în slăvi; a prezenta ca având proprietăți deosebite; a preamări. /sl. proslaviti
PROSLĂVÍ vb. 1. v. glorifica. 2. v. preamări.
PROSLĂVÍ vb. v. ajuta, deceda, dispărea, duce, lăfăi, milui, muri, pieri, prăpădi, răposa, răsfăța, sfârși, stinge, sucomba.
A proslăvi ≠ a denigra
proslăví vb. (sil. mf. -slă-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. proslăvésc, imperf. 3 sg. proslăveá; conj. prez. 3 sg. și pl. proslăveáscă