PROCURATÓR, procuratori, s. m. 1. Magistrat roman, ales de obicei dintre liberți, însărcinat cu strângerea dărilor și cu conducerea provinciilor imperiale. 2. Înalt demnitar în republicile Veneției și Genovei, în evul mediu. 3. Persoană care acționează în numele cuiva, pe baza unei procuri; mandatar. – Din fr. procurateur, lat. procurator, -oris.PROCURATÓR s.m. 1. Magistrat roman, administrator al unei provincii imperiale, însărcinat cu strângerea dărilor și cu repartizarea cheltuielilor. ♦ Înalt demnitar în vechile republici Genova și Veneția. 2. Mandatar; procurant. [ lat. procurator, cf. fr. procurateur.PROCURATÓR s. m. 1. magistrat roman, administrator al unei provincii imperiale, cu strângerea dărilor și cu repartizarea cheltuielilor. 2. înalt demnitar în vechile republici italiene Genova și Veneția. 3. mandatar însărcinat să apere interesele unei alte persoane. ( fr. procurateur
, lat. procurator)PROCURATÓR s. v. procurist.procuratór (procuratóri), s. m. – Împuternicit, înalt magistrat. Lat. procurator (sec. XVIII), cf. pol. prokurator (Tiktin).procuratór s. m., pl. procuratóriPROCURATÓR ~i m. 1) (în Roma antică) Magistrat care avea în însărcinare încasarea impozitelor și guvernarea unei provincii. 2) Persoană care acționează în numele cuiva pe baza unei procuri. /fr. procurateur, lat. procurator